Noile modificări OG 16/2022

Cu o experiență de peste 15 ani în domeniul financiar-fiscal-contabil, expertul contabil Adriana Tufănoiu oferă servicii de contabilitate, expertiză contabilă, consultanță fiscală, servicii de resurse umane, servicii de audit financiar și servicii de controlling financiar prin intermediul firmei Audit Expert Fiscal Adriana.

Adriana Tufănoiu este membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) și membru al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR). A lucrat 11 ani la cel mai mare producător de vinuri din Vrancea, unde răspundea de procesele de bugetare, analiza costurilor realizate versus bugetate atât consolidat cât și defalcat pe departamente, întocmirea rapoartelor de flux de numerar.

 

CUM NE PREGATIM AFACEREA PENTRU 2023

Tufanoiu Adriana Cristina va informeaza ca incepand cu anul 2023, OG 16/2022 aduce o serie de modificari fiscale semnificative, una  dintre modificari si cea mai importat si mai dificila in luarea unei decizii este ca microintreprinderile fără angajați trebuie să decidă dacă angajează pe cineva și ramân la impozit micro sau trec la impozitul pe profit. Care dintre cele două variante de impozit este cea mai potrivită fiecărui business?

Începând cu 2023, pentru a-și păstra încadrarea la impozitarea micro (procent din cifra de afaceri), microintreprinderile care nu au angajați sunt obligate să angajeze cel puțin 1 salariat. În caz contrar, în locul impozitului de 3% pe venit se va aplica un impozit de 16% pe profit.

Ce este impozitul micro?

Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor este un impozit fix ce se aplică la cifra de afaceri a companiei, care se declară și se plătește trimestrial. În 2022, cota de impozitare este de:

    • 1% din total venit pentru firmele care au cel puțin un salariat cu 8 ore/zi (sau mai mulți salariați ale căror contracte de muncă însumează 8 ore/zi)
    • 3% din total venit pentru firmele care nu au cel puțin un salariat cu 8 ore/zi (sau mai mulți salariați ale căror contracte de muncă însumează 8 ore/zi)

Ce este impozitul pe profit?

Profitul impozabil în România reprezintă diferența dintre venitul total al unei companii și cheltuielile totale, fără cheltuielile nedeductibile. Impozitul pe profit reprezintă 16% din totalul profitului înregistrat de o firmă. Plata și declararea impozitului pe profit se realizează trimestrial (la fel ca la microîntreprinderi). Declararea se face prin formularul 100 pentru primele 3 trimestre și declarația 101 al patrulea trimestru împreună cu celelalte trei trimestre.

 

În urma modificărilor codului fiscal, impozitul de 3% pe cifra de afaceri va fi eliminat din 1 ianuarie 2023 și vor exista doar două tipuri de microintreprinderi

  • cele care au cel puțin un angajat și care vor plati in continuare impozit micro de 1% din venit
  • cele care nu au angajați și care vor trece automat la plata unui impozit pe profit de 16%

În acest context, ce e mai avantajos pentru situația particulară a fiecărei firme? Să migreze la impozit pe profit 16% (ceea ce poate însemna o creștere semnificativă a impozitului, dacă rata de profitabilitate e mare) sau să plătească 1083 de lei lunar (taxele pentru un salariu minim pe economie), plus 1524 (salariul minim net) pentru a-și păstra accesul la impozitare micro 1%?

Pentru a încerca să vă ușurăm decizia, am pregătit mai jos 2 calcule comparative care, pornind de la cifra de afaceri și profitul firmei va sabili ce cota de impozitare este mai avantajoasa.

COMERT ONLINE SUME
VENITURI – CIFRA DE AFACERI   116,720
CHELTUIELI 83,686
PROFIT   33,034
IMPOZIT MICRO 1% 1% 1,167
IMPOZIT PROFIT 16% 16% 5,285
MARJA DE PROFIT 28%
DIFERENTA DE IMPOZIT   4,118
CHELTUIALA CU UN SALARIAT 1083 12,996

 

– in aceasta situatie impozitul pe profit de 16% este mai avantajos

– cu cat marja de profit este mai mica cu atat impozitul pe profit este mai mic

ACTIVITATI DE PUBLICITATE
VENITURI – CIFRA DE AFACERI 250,000
CHELTUIELI 50,000
PROFIT 200,000
IMPOZIT MICRO 1% 1% 2,500
IMPOZIT PROFIT 16% 16% 32,000
MARJA DE PROFIT 80%
DIFERENTA DE IMPOZIT   29,500
CHELTUIALA CU UN SALARIAT 1083 12,996

 

-in aceasta situatie impozitul pe venit de 1% este mai avantajos

-cu cat marja de profit este mai mare cu atat impozitul pe profit este mai mare

Fiecare administrator trebuie sa isi analizeze cifra de afaceri si marja de profit pentru a alege regimul fiscal avantajos.

Pentru a ramane la regimul de microintreprindere trebuie sa indepliniti si alte conditii:

Plafonul de rămânere la regimul de microîntreprindere se diminuează de la 1.000.000 EUR cât este în 2022, la 500.000 EUR. Important de menționat, faptul că degeaba ai venituri sub 500.000 EUR în 2022, dacă nu îndeplinești condiția salarizării mai sus menționată – tot 16 % la profit va trebui să aplici.

Firmele care au prestat consultanță în diferitele forme, peste 20% din cifra de afaceri, de la anul au obligativitatea să devină platitoare de impozit pe profit – cota de impozit 16% aplicat profitabilității, indiferent dacă se situează sub 500.000 EUR.

Deținerea de părți sociale de peste 25% la mai mult de 3 firme, obliga pe cea de a 4 a să fie plătitoare de impozit pe profit. Trebuie văzut exact ce firmă se merită a fi sacrificata în aceste condiții, dacă aveți mai mult de 3.

Firmele din domeniul asigurărilor (asistenții și brokerii), nu mai pot fi microîntreprinderi indiferent de salarizare, și de cifra de afaceri. Sunt obligate să treacă la impozitarea de 16%.

Mai jos voi detalia si alte modificari de interes.

Urmatoarea modificare – dividendele.

Acum avem cota de impozitare de 5%. Începând cu 2023 aceasta devine 8%.

In plus, în funcție de sumele ridicate din dividende se va achita si CASS (sănătatea) de suma ridicata din dividende in conformitate cu cele de mai jos:

  • persoanele fizice care au realizat peste 12 salarii minime brute din alte activități – valoarea acestora aflându-se în cuantumul dintre 12 – 24 salarii minime brute, baza de calcul este de 12 salarii minime brute;
  • persoanele fizice care au realizat peste 24 salarii minime brute, baza de calcul este de 24 salarii minime brute;

Se achita CASS (10%) in tandem cu 12 sau 24 de salarii minime brute in conformitate cu ce se va stabili pentru la anul, 2023.

Daca ne-am raporta la anul actual ar fi 3.060 lei (peste 12 salarii) sau 6.120 lei (peste 24 de salarii). De la anul salariul minim pe economie va crește cel mai probabil la 3.000 lei, deci ne vom raporta la acesta (3.000 x 12 x 10% sau 3.000 x 24 x 10%).

Dividendele peste plafoanele de mai sus se declara prin declarația unică.

Deci da. Cresc taxele, se dublează cu alte cuvinte pentru dividendele ridicate peste 24 de salarii minime. Acum nu exista astfel de prevedere, CASS fiind standard la nivelul de 3.060 lei.

 

Soluție?

Ridicarea sau distribuirea a cât mai multe dividende până la 31.12.2022, astfel încât sa se încadreze in 5% impozit, și CASS la 3.060 lei.

Ordonanța Guvernului nr. 16/2022 mai prevede ca incepând de anul viitor, firmele care înregistrează o cifră de afaceri care depășește 10.000 euro vor avea obligația de a asigura clienților plata cu cardul prin intermediul unui sistem POS.

Potrivit OG 16/2022, de la 1 ianuarie 2023, persoanele juridice care efectuează activități de comerț cu amănuntul și ridicata, precum și activități de prestări de servicii, „care realizează anual o cifră de afaceri mai mare de 10.000 euro în echivalent lei, au obligația să accepte ca mijloc de plată cardurile de debit, de credit sau preplătite, prin intermediul unui terminal POS și/sau al altor soluții moderne de acceptare, inclusiv aplicații ce facilitează acceptarea plăților electronice” (art. VII, al. 3). În același act normativ se precizează că obligația de instalare a mijloacelor de plată electronică se naşte din trimestrul următor celui în care încasările din cursul anului respectiv au depăşit pragul de 10.000 euro (al. 3.1).

Lasă un răspuns